Există multe instrumente bazate pe numerele Fibonacci. Mai jos este o scurtă prezentare.
Instrumente Fibonacci cunoscute
Retragerea Fibonacci
Retragerea Fibonacci este cel mai cunoscut instrument folosit de traderii care utilizează Fibonacci. Te ajută să anticipezi unde s-ar putea încheia corecția.
Îți amintești cum la începutul acestui articol am scris despre felul trendurilor? Atunci când prețul are un trend ascendent, există o secvență de maxime după maxime, dar există, de asemenea, și o succesiune de minime tot mai mari sau pur și simplu corecții. Este ceva natural pentru tendința ascendentă – prețul crește, tot crește și apoi brusc scade. Aceasta este o corecție și reprezintă un lucru bun, pentru că îți permite să deschizi o poziție la un preț mai bun.
Retragerea Fibonacci te ajută să găsești punctele în care se poate opri corecția de preț. Cu aceste cunoștințe poți planifica să deschizi o poziție exact în acel punct, în direcția trendului principal.
Expansiuni/Extensii Fibonacci
De asemenea, poți estima unde va fi următorul maxim sau minim. Poți face acest lucru cu avansul indicatorului Fibonacci. Pentru a face acest lucru trebuie să găsești pe grafic trei puncte. A și B de la trendul principal (minim și maxim) și punctul C unde s-a încheiat corecția (puncte similare pe care le-ai căuta pentru stabilirea nivelurilor de retragere, dar în acest caz trebuie să știi / decizi unde s-a încheiat corecția). Odată stabilite aceste puncte, poți aplica avansul Fibonacci și, în consecință, ai câteva estimări privind următorul maxim/minim. Există mai multe niveluri estimate, dar cele standard sunt de 61,8%, 100% și 161,8%.
Există de asemenea un avans bazat numai pe două puncte (A și B), care furnizează estimări de preț, dar hai să nu ne complicăm.
Repere temporale Fibonacci
Este un instrument interesant pe care îl trasezi orizontal. Sunt multe modalități prin care poți face acest lucru – de la maxim la maxim, de la maxim la minim, de la minim la maxim… La final vei avea linii vertical care reprezintă momente în care o mișcare se poate termina sau poate interveni o anumită schimbare de direcție.
Arcul Fibonacci
Este un alt instrument care indică punctul de suport/rezistență, dar într-un alt mod. Se trasează arcul Fibonacci de la maxim la minim sau de la minim la maxim. Ca rezultat, poți vedea trei curbe la 38,2%, 50% și 61,8%, ceea ce reprezintă punctul în care prețul s-ar putea opri/inversa.
Exemplu de arc Fibonacci
Fibonacci Fan (evantai)
Cu acest instrument vei obține trei linii diagonale. Fiecare dintre acestea reprezintă raportul Fibonacci și atunci când prețul se apropie de aceste linii, știi că ar putea fi o zonă de suport sau de rezistență. Tragi o linie de trend între minim și maxim pentru a obține aceste linii.
De fapt, acest instrument este destul de folositor. Încearcă să exersezi folosind date istorice sau să le testezi în tranzacțiile tale. Dacă selectezi corect punctele de minim și de maxim vei obține rezultate bune.
Exemplu de evantai Fibonacci
Există și alte instrumente bazate pe numerele Fibonacci, dar acestea sunt cele mai cunoscute. Dacă ești puțin confuz acum și nu știi pe care dintre ele ar trebui să le utilizezi, atunci permite-mi să îți dau câteva mici sfaturi. Începe cu retragerea Fibonacci până o stăpânești bine. Apoi adaugă la setul tău de instrumente Fibonacci – avansul, care este un instrument important, deoarece îți permite să estimezi cele mai bune puncte de închidere a poziției.
Cea mai cunoscută combinație este Avansul Fibonacci + Retragerea Fibonacci:
Avansul Fibonacci – funcționează ca o posibilă țintă de preț (intervalul de marcare a profitului);
Retragerea Fibonacci – funcționează ca suport în timpul unei corecții.
Configurarea în Metatrader
Acum, hai să vedem cum se configurează Fibonacci, astfel încât să beneficiezi de cele mai cunoscute niveluri de preț. Mai jos poți găsi instrucțiuni ale celor mai cunoscute setări.
Unde poți găsi Retragerea Fibonacci în MetaTrader4?
Mergi la bara de sus și găsește butonul Retragerea Fibonacci:
Sau poți merge în meniul de sus și selectezi Inserează -> Fibonacci -> Retragere:
Cum se modifică nivelurile de retragere și de avans?
După ce ai selectat instrumentul Fibonacci descris la punctul 1, trage-l pe grafic. Acum, dublu clic pe linia care merge de la 0 la 100%:
Și clic pe butonul din dreapta al mouse-ului. Apoi, selectează proprietățile Fibo:
Lista niveluri de retragere și de avans Fibonacci
În proprietățile Fibo, mergi pe a două filă (tab). Vei găsi acolo un tabel cu două coloane:
Nivel și Descriere:
Probabil că vei vedea anumite valori implicite. Poți edita câmpurile și poți adăuga unele noi.
Corectează lista în cea de a doua filă, astfel încât să semene cu cea de mai jos:
Nivel | Descriere |
0 | 0.0 |
0.236 | 23.6 |
0.382 | 38.2 |
0.5 | 50.0 |
0.618 | 61.8 |
0.786 | 78.6 |
1 | 100 |
-0.27 | 127 |
-0.382 | 138.2 |
-0.618 | 161.8 |
-1 | 200 |
Acestea sunt nivelurile pe care le folosesc în tranzacțiile mele zilnice. Sigur, poți personaliza această listă astfel încât să se potrivească stilului tău de tranzacționare. Poți adăuga niveluri ca 261.8, 150 etc. Din experiență, știu că ești pregătit folosind lista pe care am furnizat-o mai sus:
Tranzacționarea folosind Fibonacci pe Forex
Pentru a include Fibonacci, trebuie să selectăm un interval de preț. În plus, trebuie să încercăm să facem acest lucru în direcția cea bună. De aceea este esențial să înțelegem comportamentul prețurilor, tendințele, variațiile.
Să începem cu o întrebare dificilă, de la fundamentele comportamentului prețului. În ce direcție se poate mișca prețul? Probabil că răspunsul ar fi: în sus și în jos. Acesta este răspunsul corect, doar că există un „dar”. Dacă nu există un trend principal? Dacă nu există o tendință puternică, prețul se va mișca probabil într-un interval, în lateral. Statisticile spun că prețul evoluează aproximativ 30% din timp în trend, iar în rest, acesta rămâne în intervale. De ce reprezintă mișcarea într-un anumit interval un lucru atât de rău? Deoarece nu există o direcție clară, iar prețurile cresc și scad și devine foarte greu să câștigi bani în astfel de momente. Dacă ne uităm la la graficul de mai jos, este ceva ce ți-ai dori să tranzacționezi?
Exemplu de mișcare laterală
Eu unul așa cred. Vrem să tranzacționăm pe o piață care are o direcție clară. Dacă mergi în direcția trendului vei avea șanse mai mari de succes. Uită-te la acest trend frumos de mai jos. Nu este ceva ce ai vrea să tranzacționezi? Pe vânzare, desigur!
exemplu de trend descendent
Vrem să folosim tehnica Fibonacci în acest tip de piață. Înainte să merg mai departe și să detaliez acest subiect, mai există un lucru important pe care trebuie să-l înveți.
Cum se recunoaște un trend?
Ar trebui să poți recunoaște ușor dacă există sau nu un trend. Uneori este mai greu din cauza „zgomotului”, dar există câteva sfaturi pe care le poți aplica.
Caută maximele mai mari și cele mai scăzute, dacă dorești să identifici un trend ascendent. Probabil că v-am mai arătat deja acest grafic, dar este unul important. În graficul de mai jos se poate vedea un exemplu de trend crescător. Putem observa că fiecare maxim este mai sus decât precedentul, iar fiecare minim este mai sus decât precedentul.
Vârfuri în creștere/scădere succesivă
Când găsești aceste elemente pe grafic, atunci ai identificat un trend crescător.
În direcția descendentă ar trebui să identifici minime mai jos și maxime mai mici. Fiecare minim este mai jos decât precedentul, iar fiecare vârf este sub cel de dinainte. Cum este prezentat în graficul de mai jos:
Secvență de minim după minim
Dacă poți identifica secvența de minime după minime, atunci ai identificat un trend descendent și poți intenționa să intri pe vânzare.
Când piața evoluează lateral, într-un interval, nu există nici o secvență, prin urmare, nu există trend.
De asemenea, poți utiliza instrumente mai simple pentru identificarea unui trend. Populara medie mobilă este o alegere bună. Să spunem că folosești media mobilă, simplă, la 200 de perioade. Atunci când indicatorul crește și prețul este peste această linie, atunci există șanse mari ca trendul să fie unul ascendent. Dacă trendul este descendent, prețul va fi sub media mobilă la 200 de perioade (SMA 200). Desigur, această metodă nu este 100% sigură, dar șansele sunt mari.
Media mobilă la 200 de perioade (SMA 200) ca instrument de identificare a trendului
Deci ce înseamnă, de fapt, tranzacționarea folosind Fibonacci?
Acum că știi ce fel de trenduri există și cum să recunoști tendința actuală, putem răspunde la întrebarea din titlu. Ce înseamnă de fapt tranzacționarea cu Fibonacci?
Tranzacționarea Fibonacci este o tehnică prin în care folosim instrumente bazate pe numerele Fibonacci pentru estimarea posibilelor puncte de inversare (dacă dorești să citești mai multe despre numerele lui Fibonacci, apasă aici).
Există multe instrumente pe care le poți utiliza pentru tranzacționarea cu Fibonacci. Fiecare dintre ele are rolul său. Unele sunt mai importante, altele mai puțin. Să le trecem în revistă repede.
Cum să folosești Fibonacci în trading?
Acum știi ce înseamnă să folosești Fibonacci în tranzacționare și ce fel de instrumente Fibonacci avem (o mulțime!). Mai este o întrebare importantă de răspuns. Cum ar trebui să tranzacționăm folosind aceste instrumente?
Observă că toate aceste instrumente îți oferă un nivel potențial de suport/rezistență sau potențiale puncte de ieșire. Aceasta este o informație foarte valoroasă! Dar cum să-l utilizezi în beneficiul tău? Desigur, nu pot răspunde doar în câteva cuvinte, dar pot da un sfat despre ceea ce ar trebui să faci.
Ar trebui să îți construiești un plan de tranzacționare. Cea mai importantă componentă a planului de tranzacționare va fi reprezentată de instrumentele Fibonacci. După cum am scris mai sus, mai întâi incluzi retragerea și avansul Fibonacci. Apoi, ai nevoie de semnale care să te ajute să intri și să ieși din poziții. Logica aici este că, atunci când prețul este în creștere și are loc corecția, vei trasa niveluri de retragere. Când prețul se apropie de unul dintre ele, încă nu știi care dintre ele va deveni suport. Acest lucru este ok, pentru că îți definești propriile semnale și când prețul revine pe creștere după corecție, obții semnalele de intrare. S-ar putea să fie simple, cum ar fi străpungerea mediilor mobile sau cele transmise de un anumit oscilator.
La fel este și cu închiderea pozițiilor. Ar trebui să îți definești semnalele pentru ieșirea din poziție. Va fi probabil în apropierea nivelurilor de avans, deci vei fi pregătit să acționezi.
Ultima parte, una foarte importantă a strategiei de tranzacționare este managementul banilor. Ar trebui să înregistrezi pierderi mici. Este foarte important să tranzacționezi inteligent și să nu riști prea mult.
Unele dintre aceste informații nu sunt foarte specifice, dar întregul subiect despre tranzacționarea cu Fibonacci este foarte amplu. În cele din urmă, este vorba despre practică, practică și iar practică. Ar trebui să testezi idei noi și să capeți experiență. Tranzacționarea cu Fibonacci este minunată, pentru că ai niveluri posibile de suport și de rezistență și chiar puncte de ieșire. Desigur, ele sunt doar niveluri posibile, dar de multe ori funcționează excelent. Trebuie să îți construiești întreaga strategie de tranzacționare în jurul acestor niveluri, deci în jurul instrumentelor Fibonacci. Adaugă la acestea semnale de intrare și de ieșire și un sistem adecvat de gestionare a banilor și ești pe o cale excelentă spre succesul în tranzacționare.
ABCD și tranzacționarea folosind Fibonacci
Există mai multe tehnici avansate de tranzacționare cu Fibonacci, dar ar trebui să începi cu ABCD-ul. Aceasta este o abordare simplă, dar puternică. Pe scurt, căutăm o mișcare a prețului. Bazându-ne pe această variație, tragem liniile noastre Fibonacci (A și B). Apoi, așteptăm o corecție la retragere – C. După aceasta vom deschide o poziție și vom aștepta continuarea mișcării prețului spre D (care este o linie de avans).
Uitându-ne la cele câteva exemple de mai jos, ar trebui să fie mai clar.
Exemple de tranzacții bazate pe Fibonacci
GBP/JPY grafic la o oră (1H)
Aici avem un exemplu de GBP/JPY. Putem vedea că, după o mișcare puternică în jos (de la A la B), a existat o corecție în sus. Acesta a fost un moment bun pentru a trasa liniile Fibonacci și a aștepta semnalul de vânzare. Corecția s-a încheiat la nivelul de 78,6%, după care au existat semnale de la indicatorii MACD și Stocastic. Această tranzacție de vânzare a funcționat bine. Mișcarea s-a încheiat la avansul Fibonacci de la 138.2 adică punctul nostru D.
EUR/USD 30m
În acest exemplu pe EUR/USD intervalul de timp este de 30 de minute. Ne aflăm într-un trend ascendent și, după o mișcare puternică la B, a existat o corecție. A fost destul de puternică, până la linia de retragere de 78.6 (punctul nostru C). Apoi EUR/USD a revenit pe trendul ascendent. Am văzut câteva semnale de intrare la cumpărare. A urmat o mișcare puternică în sus, cu o oprire scurtă la linia de avans de 161,8%. În cele din urmă, mișcarea s-a încheiat la linia de avans de 200%, care a reprezentat punctul nostru D.
DAX 15m
Este un grafic pe DAX la 15 minute. Este un exemplu bun, deoarece ne arată cât de universal este aplicabilitatea instrumentelor Fibonacci. Funcționează pe perechi valutare, mărfuri, acțiuni, indici…
Pe grafic nu putem vedea partea stângă – a existat o mișcare ascendentă înainte. S-a încheiat, iar prețul a scăzut sub medii. A existat o corecție la C (retragere de 50%). De acolo unele mișcări laterale și apoi o scădere abruptă la linia de avans de 200% (D).